10strategii anticancer

Zece strategii anticancer

In Europa se pune un diagnostic de cancer aproape in fiecare minut. Un remediu-minune contra cumplitei boli inca nu exista. Insa fiecare din noi poate contribui la o reducere considerabila a riscului de imbolnavire – printr-o nutritie adecvata si un stil de viata sanatos

Unii oameni traiesc cu o teama paralizanta de zborul cu avionul, de rechini sau de fulgere, desi riscul real presupus de toate acestea este relativ redus, comparativ cu riscurile care ne ameninta in existenta noastra cotidiana: alcoolul, fumatul, sedentarismul, kilogramele in plus. „Riscul supraponderalilor de a muri prematur din cauza surplusului lor de grasime il intrece de aproape un milion de ori pe acela de a-si sfarsi viata intr-un accident de avion, iar fiecare dintre noi are o sansa de 50.000 de ori mai mare de a se imbolnavi de cancer, decat de a fi lovit de un fulger.” Cancerul reprezinta efectiv o amenintare, dupa cum o demonstreaza statisticile: in Europa se diagnosticheaza un nou caz de imbolnavire, in medie, la fiecare minut.
Printre cele mai frecvente tipuri de tumori aparute la femei se numara cancerul mamar, urmat de cancerul de colon si de plamani. La barbati, forma cea mai des intalnita este cancerul de prostata, urmatoarele afectate fiind colonul si plamanii.
Societatea Germana de Nutritie (DGE) considera „incontestabil” faptul ca „Alimentatia influenteaza aparitia cancerului. Dintre noile cazuri de cancer inregistrate anual, circa o treime au legatura cu obiceiurile alimentare ale pacientilor”.

Strategii anticancer

Inseamna, oare, aceasta ca de acum inainte trebuie sa acceptam boala ca pe o lovitura a soartei, mai presus de puterile noastre? „Posibilitatea de a evita cancerul e demna de luat in seama”, afirma specialistii. Ultimul raport al World Cancer Research Fund, una din cele mai importante institutii de cercetare a cancerului, care sintetizeaza observatiile consemnate in aproximativ 7000 de studii asupra bolii, fiind o lucrare stiintifica fundamentala, recunoscuta pe plan mondial, a ajuns la urmatoarea constatare: orice om poate contribui la reducerea riscului sau de imbolnavire, insusindu-si zece reguli ale unui stil de viata sanatos.
1. Nu fumati.
2. Supravegheati-va greutatea, incercand sa mentineti un indice de masa corporala cuprins intre 21 si 25. Kilogramele in plus se asociaza cu un risc sporit de cancer la intestin, pancreas, san si rinichi – indeosebi cand persoana in cauza mai si fumeaza si consuma alcool.
3. Rezervati activitatii fizice minimum 30-60 minute pe zi. Miscarea poate micsora riscul anumitor tipuri de cancer (colon, san, mucoasa uterina) si previne supragreutatea.
4. Mancati putine alimente cu valoare energetica mare (peste 225 kcal la 100 g) si evitati bauturile dulci. Alimentele cu multe calorii (cum ar fi untul, margarina, frisca, branza topita, chipsurile si bauturile alcoolizate) favorizeaza formarea depozitelor de grasime. Bauturile dulci, de exemplu cele carbogazoase si sucurile din comert, nu satura, in schimb ingrasa.
5. Includeti in meniu mai ales alimente de origine vegetala. Mancati de cinci ori pe zi fructe si legume, si preferati produsele din faina integrala.

6. Reduceti consumul de carne rosie si preparate din carne, la maximum 500 g pe saptamana. Un consum mare de carne rosie (vita, porc, oaie, capra) face sa creasca riscul de cancer al colonului. Afirmatia nu este valabila pentru carnea de pasare si peste.
7. In ce priveste bauturile alcoolice, nu trebuie depasita o limita rezonabila. Consumul exagerat de alcool duce la un risc sporit de cancer al cavitatii bucale, faringelui, esofagului, colonului si sanului. Un pahar pe zi (vin rosu) pentru femei (insemnand 10-15 g alcool pur) si doua pahare pentru barbati sunt acceptate din punct de vedere medical, deoarece se considera ca la adultul sanatos aceste cantitati au actiune profilactica impotriva afectiunilor sistemului cardiovascular.
8. Limitati consumul de sare la mai putin de 5 g pe zi. Sarea in exces poate creste riscul de cancer gastric.
9. Evitati alimentele mucegaite, de pilda produsele din cereale. Ingerarea de aflatoxine din mucegaiuri provoaca aparitia cancerului de ficat (raspandit mai ales in tarile tropicale).
10. Important de retinut pentru protectia anticancer a nou-nascutilor: sugarii ar trebui hraniti exclusiv prin alaptare, minimum sase luni.

Mariti consumul de fructe si legume

Ne putem apara, intr-adevar, de temuta boala, cu ajutorul unor anumite alimente? Raspunsul este: da! Interconexiunile dintre cancer si nutritie reprezinta o prioritate a cercetarii stiintifice si toate duc la concluzia ca principala cauza a bolii este alimentatia. La ultimul studiu EPIC au luat parte peste 500.000 de persoane, femei si barbati, cu varste intre 20 si 70 ani.
Asadar, ce ar trebui sa mancam, pentru a ne pastra sanatatea? Prima recomandare e fara echivoc: „Pornind de la o multitudine de constatari facute de nutritionisti, putem afirma ca este benefic sa marim consumul de legume si fructe”. La randul sau, Organizatia Mondiala a Sanatatii si campania initiata de ea, „5 pe zi”, pledeaza pentru un consum sporit de fructe si legume, in vederea prevenirii bolilor maligne. Pe ultimul loc in aceasta privinta, in Europa, se situeaza germanii si danezii, cu un consum anual de numai 100 kg vegetale pe cap de locuitor (jumatate din cel al populatiilor mediteraneene). Bilantul: aproape 90% din populatia celor doua tari mananca zilnic mai putin decat cele 400 g recomandate de OMS, iar aproximativ 60% chiar mai putin decat 250 g fructe.

Celulelor canceroase nu le place zmeura

Substantele biologic active continute in fructe si legume ne protejeaza in mod evident impotriva cancerului si a infarctului miocardic. Exista peste 10.000 de substante de origine vegetala si majoritatea lor au actiune antioxidanta, aparand celulele in fata atacului moleculelor agresive de oxigen, principalele vinovate pentru aparitia cancerului si a aterosclerozei, ca si pentru accelerarea procesului natural de imbatranire. „Ponderea fructelor si a legumelor in alimentatie pare sa joace un rol cheie in prevenirea cancerului”, afirma savantul canadian Richard Beliveau, in best-sellerul sau intitulat „Celulelor maligne nu le place zmeura”. Beliveau e biochimist, sef al catedrei de preventie si tratament al cancerului la Universitatea din Quebec. Dupa cercetari efectuate pe parcursul a 25 de ani, el afirma ca a reusit sa identifice acele componente ale alimentatiei care scad riscul de cancer si pot omori in fasa microtumori deja formate. Ghidul lor ne indeamna sa imbogatim hrana zilnica prin adaugarea unor „alimente cu actiune profilactica”. Din alimentatia optima ar face parte, pe langa anumite legume si fructe, si ceaiul verde, vinul rosu, curcuma sau ciocolata neagra, care „contin cantitati importante de substante active anticancerigene”. Concluzia: „O alimentatie bazata pe aportul constant de alimente in care aceste substante active sunt prezente intr-un procent ridicat reprezinta in momentul de fata cea mai buna arma a noastra impotriva cancerului si echivaleaza cu o chimioterapie netoxica”.

Evitati alimentele preparate de-a gata

Nu mancati alimente industriale

Richard Beliveau este convins ca felul cum se hranesc europenii, indeosebi cei din Occident – prea multa grasime, prea multe dulciuri, prea multa sare – constituie terenul ideal pentru aparitia cancerului: „Fiecare om poarta in organismul sau celule canceroase. Iar pentru a se dezvolta, o tumora are nevoie de un teren prielnic, de un mediu care sa intretina inflamatia”. Dupa opinia prof. Beliveau, acest teren propice ia nastere si datorita consecintelor prelucrarii industriale a alimentelor: „Consumatorii occidentali sunt asaltati de o avalansa de alimente produse industrial, in cantitati enorme, din ingrediente de calitate inferioara. Din pacate, oamenii pierd obisnuinta de a-si gati singuri si inlocuiesc preparatele de casa cu asemenea produse, cumparate de-a gata”.
In ghidul de nutritie pe care il ofera gratuit, sub titlul „Apetit sanatos”, asociatia germana „Krebshilfe” („Ajutor contra cancerului”) confirma aceasta constatare alarmanta, adaugand ca ea reprezinta si una din cauzele incidentei crescute a supragreutatii si obezitatii la adulti si copii: „Se observa o diminuare vizibila a competentei in producerea si evaluarea alimentelor. Cuptorul cu microunde ia locul aragazului, iar felurile de mancare gata preparate se afla in ofensiva. Datorita produselor luate de la fast-food si din hipermarket, copiii devin mai putin receptivi la diversitatea gusturilor si a ingredientelor”.
Iar aceasta are, intr-adevar, o legatura cu riscul aparitiei cancerului. Caci numai cine isi pregateste personal mancarea are posibilitatea sa decida el insusi nu doar asupra ponderii si a calitatii ingredientelor (multe legume, putina carne), ci si a modului de preparare – fiert in aburi, in loc de prajit in mult ulei. Si renuntarea la cantitati exagerate de grasime ori la adaosuri nesanatoase vine parca de la sine, atunci cand gatesti cu mana ta. Intr-un cuvant: stii ce ai pus in farfurie.

Factorii de risc al aparitiei cancerului

Uitati de pilule! Mancati vitamine vii

Centrul de cercetari oncologice din Paris informeaza ca, anual, peste 420.000 de oameni se imbolnavesc de cancer in Franta. Si desi in prezent tot mai multi pacienti castiga lupta cu boala, datorita posibilitatilor mai bune de tratament de care dispune astazi medicina, ca frecventa a cazurilor, bolile maligne raman in continuare a doua cauza a mortalitatii, dupa afectiunile cardiovasculare. Modificarea celulelor si proliferarea lor haotica (inceputul dezvoltarii unei tumori) nu poate fi controlata de nimeni. Insa riscul imbolnavirii poate fi cu siguranta influentat de fiecare dintre noi.
* fumat – 30%
* carente alimentare – 30%
* factori genetici – 15%
* alti factori – 1%
* poluarea mediului – 2%
* droguri – 2%
* radiatiile ultraviolete – 2%
* alcool – 3%
* infectii – 5%
* supragreutate si sedentarism – 15%
* ricuri profesionale – 5%.

Nu inghititi degeaba tablete

Suplimentele nutritionale au invadat piata medicamentelor. Fie ca ne dorim varza murata, ridichi sau papaya, aproape ca nu mai exista nimic care sa nu ne fie oferit de indata, sub forma de tablete sau capsule, in salile de fitness, magazinele naturiste, farmacii ori pe Internet. Specialistii avertizeaza: administrarea de preparate cu o concentratie mare a substantei active poate avea urmari dezavantajoase. De pilda, daca fumatorii iau betacaroten ca substanta pura, riscul lor de a face un cancer pulmonar va creste. Si preparatele cu un continut masiv de fitoestrogeni pot favoriza, in anumite faze din existenta persoanei in cauza, proliferarea celulelor maligne. Nici ca preventie, suplimentele alimentare nu au efect. Toate studiile solid fundamentate au aratat ca ele nu aduc nici un fel de avantaje – cu exceptia cazurilor cand simptomele se datoreaza unor carente care trebuie compensate. Exista numai doua substante a caror suplimentare ar fi utila pentru persoanele sanatoase: acidul folic in cazul femeilor gravide, si iodul. Toti ceilalti nutrienti se gasesc in cantitati indestulatoare in hrana noastra zilnica.

Stavila contra cancerului: ceaiul verde

Deci, in loc sa inghitim tablete, suntem sfatuiti sa ne procuram o hrana diversa, echilibrata, cu multe fructe si legume, cat mai putin afectate de poluarea mediului inconjurator. Regula generala recomandata de cercetatori e urmatoarea: la o masa, alimentele vegetale trebuie sa se afle in raport de 3:1 cu cele animale. Prin urmare, daca am in farfurie o friptura de pui sau o bucata de peste de 200 g voi pune alaturi o garnitura de legume si o salata, care impreuna vor cantari 600 g.
In ultima vreme, in discutiile legate de cancer a aparut un nou concept: placerea de a manca. Cine savureaza mancarea din farfurie dezlantuie o explozie de hormoni ai fericirii. Dopamina, serotonina si endorfina sunt secretate din abundenta, vasele de sange se dilata, tensiunea arteriala scade, pulsul si respiratia se calmeaza. Se presupune, chiar, ca serotonina ar actiona contra celulelor maligne. Se poate spune, deci, ca bucuria, pofta de viata si placerea joaca un rol in prevenirea cancerului? „Cel mai important dintre toate”, incuviinteaza Richard Beliveau. „Placerea este unul din principalele motoare ale unei alimentatii sanatoase. Si ale sanatatii. Boala se naste in zonele de umbra ale nemultumirii si tristetii.”

„Cu cat mai variat, cu atat mai bine”

De la prima celula maligna pana la instalarea bolii trec multi ani. Dr. Richard Beliveau, medic oncolog de renume international, ne spune cum ne putem apara de cancer.

– Exista vreo legatura intre alimentatie si cancer?

– Se stie astazi ca, de multe ori, aparitia tumorilor este determinata, printre altele, si de o alimentatie gresita, de un comportament alimentar neadecvat: prea putine fructe si legume, totodata prea multe calorii. Supragreutatea constituie un factor de risc major in aparitia cancerului.

– Ce putem face?

– Intervalul de timp scurs de la prima celula maligna pana la tumora, adica pana la declansarea efectiva a bolii, cuprinde multi, multi ani. Adesea ni se decide soarta de la o varsta foarte tanara. De aceea, e important ca si copiii sa fie familiarizati cu principiile de baza ale alimentatiei sanatoase. Din pacate, asupra lor se exercita cateodata o presiune enorma, de pilda atunci cand in mediul familial se cultiva preferinta pentru fast-food. La aceasta se adauga apoi seductia deloc neglijabila a dulciurilor, alcoolului si tigarilor.

Dr. Richard Beliveau

– De ce se imbolnavesc si oameni cu un comportament ireprosabil?

– Din cercetarile stiintifice rezulta clar: nu exista – asa cum inca se mai crede uneori – un tip de personalitate condamnata la cancer. Boala canceroasa inseamna o mutatie, o modificare genetica a celulelor. Iar mutatiile sunt procese supuse hazardului, care se petrec permanent in organismul fiecaruia dintre noi. In majoritatea cazurilor, celulele izbutesc sa repare stricaciunile. Insa uneori nu. Atunci, nu ne ramane decat sa dam vina pe soarta. Totusi noi avem sansa de a influenta in sens pozitiv probabilitatea ca un asemenea eveniment sa aiba loc. Cum? Prin alimentatie, activitate fizica si optimism.

– Ce tip de alimentatie ne protejeaza cel mai eficient?

– Din punct de vedere medical, m-as feri sa indic o directie anume. Cu cat mancati mai variat, cu atat e mai bine. Si nu uitati: inapoi la natura! Cumparati lucruri proaspete si de sezon. Daca n-aveti prea mult timp la dispozitie, puteti folosi si produse congelate, cu conditia ca ele sa fie de calitate buna.

– Sunt utile suplimentele nutritionale?

– Ca preventie, sunt total lipsite de insemnatate, ar putea chiar sa fie daunatoare, dupa cum reiese din unele studii de data mai recenta. Deja Paracelsus stia: orice substanta supradozata devine otrava. Asadar, nu exagerati cu tabletele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: